Atunci când vorbim de cabanele de munte din Romania, lipsa confortului și a minimului de servicii sunt deja probleme binecunoscute. Puține cabane fac excepție…însă în ultimele două ierni am tot auzit lucruri bune despre noua Cabană Suru și proprietarii ei. Dăcă mai adăugăm și poziția ei in extremitatea vestică a masivului facilitând astfel accesrul dinspre Timișoara ne-au convins că este o locație potrivită pentru o tură de iarnă.
Accesul la cabană se poate face pe mai multe rute însă cea recomandată de cabanieri este cea care urmează matematic culmea Moașei. Traseul este destul de lung dar frumos, urcarea se face trepatat dar necesită ceva timp iar dacă mai adaugăm și drumul de la Timișoara este deja de ajuns pentru o zi de început de martie.
Duminică dimineața pe o vreme destul de amestecată ne începem urcușul spre creastă. Nu avem urme, pierdem rapid traseul de vară dar asta nu are nici o importanță pentru ca la 1m de pulver mergi pe unde se poate. Reușim in 30min sa ieșim din vâlcelul care ne scoate în golul alpin iar de aici zăpada este mai tasată și ne permite sa înaintăm cu spor.
Ajungem fără probleme la monument, vremea dă semne să se indrepte însă nu departe de aici panta mare la care adăugăm gheața acoperită cu un strat subțire de zapadă ne fac imposibilă înainterea pe rachete de zăpadă. Decidem să ne întoarcem, apare și soarele așa ca fără grabă si cu multe fotografii facem cale întoarsă la mașini.
