Kathmandu – Lukla – Phakding (20..23 Oct)
Aterizam in Kathmandu dupa mai bine de 30 de ore de la plecare din Timisoara. Aici surpriza avem nevoie de viza chiar daca suntem din Uniunea Europeana insa se obtine pe loc, trebuie doar sa platim…
Obtinem repede viza si apoi cu reprezentatii agentiei cu care colaboram pornim catre hotel. Strazile sunt in mare parte neasfaltate iar de la traficul infernal se ridica un praf care face aerul greu de respirat, cei mai multi pietoni poarta masca pe fata. Se circula pe dreapta asa ca orice drum cu masina pentru mine este un spectacol. Nu au semafoare sau daca exista nu functioneaza insa in intersectiile mari in mijloc sta cate un politai care parca dirijeaza traficul.
La hotel ne intalnim cu Shankar, CEO la agentie care ne-a intermediat excursia (banuiesc ca oricum este singurul angajat) si punem la punct ultimele detalii si mai platim o parte din bani.
Aflu atunci ca inca nu avem permise pentru varful pe care urmeaza sa il urcam dar ne anunta relaxat ca o sa le trimita prin fax. Ma uit la el si nu stiu daca glumeste sau vorbeste serios dar nu prea avem de ales, vom face cum zice el. Pana la urma a fost OK si cred ca totusi au procedat corect, nu merita platit permisul de varf inainte de a afla daca suntem in stare sa ne aclimatizam sau inainte de a afla daca vremea ne permite sa urcam pe varf.
Printre altele planul s-a schimbat putin iar maine vom zbura cu elicopterul pentru ca nu au reusit sa cumpere bilete la primele zboruri de dimineata asa cum am cerut. Si de data asta privesc neincrezator pentru ca stiu ca zborul cu elicopterul costa 150USD mai mult ca biletul de avion. Nu stiu ce sa cred, chiar vrea sa ne multumeasca pe deplin, asa cum ne-a explicat mai tarziu in timpul cinei sau e vreo manevra … vom afla.
Dimineata la ora 5 (cam ora 2 in RO) taxiul ne ridica de la hotel si inainte de a ne trezi complet suntem predati la un tip in aeroport si apoi la alt tip si ne trezim rapid in fata unei porti de imbarcare de unde in 20 de minute ar trebui sa plecam. Primim si un bilet care ne cam pune pe ganduri:
Singura legatura a biletului cu realitatea era ca avea desenat pe el un elicopter altfel nu avea data, numele pasagerului, numar de zbor…si evident nu a venit nimeni nici macar dupa 2 ore.
O alta chestie amuzanta este controlul bagajelor. Ele sunt trecuta pe banda si scanate insa pe scaner nu se uita nimeni. Totusi la capataul benzii un tip tacticos lipeste un sticker pe bagaj “security checked”.
Incepem sa ne agitam, incercam sa il sunam pe Shankar insa nu reusim, “retea incarcata” este mesajul. Situatia este interesanta: suntem in aeroport, fara bilet, nu ii cunoastem pe cei care trebuie sa ne transporte cu elicopterul iar cei de la agentie nu pot fi contactati telefonic…
Atunci imi vine in minte unul din sfaturile afisate in aeroportul in Kathmandu: “In Nepal lucrurile necesita timp” si intr-adevar dupa inca o ora de asteptare suntem preluati si ne imbarcam in elicopter.
Suntem 5 persoane dintre care un 3 turisti, un ghid si un localnic (cu un cos de plastic plin de cumparaturi…evident care este depozitat intre picioarele noastre. Vede ca ma uit la cosul lui asa ca ma intreaba linistit in engleza: “Are you confortable?”…no comment)
Pilotul primeste un tub de oxigen, probabil urma sa zboare undeva la altitudine, si urmeza un mic instructaj de folosire a mastii de oxigen…sper sa nu aiba nevoie de el pentru ca aparatul nu parea sa functioneze
Facem 45 de minute cu elicopterul. Sub noi plin de sate cu gradini terasate, zburam foarte jos asa ca putem distinge multe detalii
In stanga apar varfuri din ce in ce mai mari, acoperite de zapada… Ghidul care era cu noi ne arata Everestul… e super, am avut noroc pana la urma sa zburam cu elicopterul.
 |
| Everest, Vf. cel mai din stanga |
Dupa ce vedem si pista din Lukla, incep sa inteleg de ce este considerat unul din cele mai periculoase aerporturi din lume
Pista are doar 200m, inclinatie 12%, practic la aterizare avioanele franeaza si gravitational. Interesant este si cum se termina pista, pentru aterizare se termina cu un zid iar la decolare este hau…
Ne întâlnim cu ghidul nostru, Mingma, luam micul dejun si pornim catre Phakding satul unde urmeaza sa inoptam. Totul arata diferit, suntem deja la 2800m insa padurile sunt inca verzi si urca inca mult cam pana la 4000m. In spate sa zaresc varfuri care pe masura ce inaintam pe vale sunt tot mai mari:
Ziua trece usor, mai mergem o ora, mai luam o pauza de ceai, inaintam incet prin ceea ce pare sa fie un bazar continuu in care turisti, localnici, copii, caini, gaini vaci se ingramadesc toti pe ulita
Petrecem si prima noapte in lodge sau tea house…nu e chiar asa rau. Destul de curat, baie pe hol, dusul afara intr-o cabina plasata in gradina (si contra cost). Sala de mese este plina de turisti de pe toate continentele asa ca nu ne plictisim.
A doua zi plecam catre Namche Bazar. Poteca continua de aici prin padure nu mai sunt alte sate incepe sa arate mai bine.
Dupa ce trecem unul din multele poduri suspendate pe o mica deviatie din poteca se poate zari Vf. Everest. Mingma stie locul asa ca ne abatem si noi pentru poze:
Pe poteca este aglomeratie in zona asta: turisti, porteri, iaci incarcati cu bagajele expeditiilor asa ca in multe zone se ridica un praf infernal. Multi dintre turisti si aproape toti localnicii poarta mastii sau macar o bandana ca sa se protejeze de praf.
Porterii : sunt imbracati invariabil in blugi, pufoaica iar in picioare au slapi (asta pana ajung in Namche sau ceva mai sus apoi ii schimba cu niste tenesi). Bagajele de orice fel (nu odata am vazut trollere) sunt legate cu sfoara si purtate in spate. Aproape toti asculta muzica la telefonul mobil iar melodia “Gangnam style” este mare hit.
Daca poti sa iti imaginezi un sat de munte cu strazi inguste pavate cu piatra pline de magazine cu echipament (toate marcile sunt listate), un sat unde toti localnici poarta pufoaice Marmot sau NothFace si unde vacile umbla nedumerite printre turistii care fac shopping atunci ala ii Namche, nu degeaba ii zice si Bazar.
Migma alege cazeaza la Hotel Tamel, o constructie pe 5 etaje + mansarda unde primim si noi o camera cu vedere. Sutem deja la 3400m iar urcatul in camera ne lasa de fiecare data fara suflare.
Este deja mult mai frig ca in noaptea precedenta si asta o dovedeste si faptul ca in sala de mese este instalata o soba, adaptata pentru combustil local, balega de yak. Atmosfera devine familiara mai ales dupa ce lumea se aduna in jurul sobei sa se incalzeasca.
Mai multe poze din aceste din aceste 2 zile aici:
http://www.oco.ro/index.php?q=himalaya/Lukla%20Namche
Track-urile pe gasiti aici:
Ziua 1: Lukla – Phading
Ziua 2: Phading – Namche Bazar